Monolog continuu
Câteodatã,
se întâmplã sã intru
într-o puternicã
stare de agitatie cerebralã,
ceva ce se poate compara
numai cu o furtunã
în largul oceanului.
Alteori,
am impresia cã viata mea
are un caracter ciclic,
cã unele trãiri
se vor repeta mereu,
bineînteles
pe un alt plan.
Eu percep Existenta
ca pe un miracol
si de aceea am câteodatã
periculoasa iluzie
cã totul este posibil.
Din moment ce Dumnezeu
a înfãptuit minunea asta mare
a existentei noastre
de ce n-ar accepta
înfãptuirea unei minuni
mai mici,
îndeplinirea unei dorinte
disperate de-a mea?
Pentru mine
timpul
e ca o baltã mare
în care întâmplãrile
sunt ca niste pietre
(aruncate de cineva)
care tulburã oglinda apei,
unda de soc
împrãstiindu-se
atât în trecut
cât si în viitor.
Existã
mai multe feluri de timp.
Fiecãrei categorii
temporale
asociindu-i-se o culoare:
un albastru transparent,
diafan
pentru clipele fericite;
un galben intens
pentru clipele de mare
încordare;
un rosu aprins
pentru durere si
cenusiu
pentru curgerea timpului
provocatã de asteptare.
Pentru mine
Dumnezeu e ceva nedefinit:
Câteodatã
Necunoscutul din Lume,
alteori
Necunoscutul din mine însumi.
Am convingerea cã
Universul
are cinci dimensiuni:
trei dimensiuni spatiale,
a patra – dimensiunea temporalã,
dimensiunea a cincea,
esentialã,
este emotia.
