N.N. NEGULESCU DESPRE NICU VINTILĂ

„Nunta” cuvintelor
Profilul căutătorului de frumos - Nicu Vintilă
Personalitate plurivalentă cu o certă plenitudine intelectuală, înzestrat în orientări estetice, “d-l avocat Nicu Vintilă, nume de referinţă în domeniul ştiinţelor umaniste, doctor în drept,-conferenţiar universitar “, autor de cărţi de specialitate juridică, s-a lansat în literatură cu următoarele volume dense, din care au răsărit miraje şi genuni:

- Timp si anotimp - poezii, Editura M.J.M, Craiova, 2004,202 pag.

- Tentative de tentaţii - poezii, Editura M.J.M, Craiova, 2004, 230 pag.

- Din zori de zori - poezii, Editura Universitaria, Craiova, 2006,150 pag.

- Metaforisme - poezii, Editura Universitaria, Craiova, 2006,70 pag.

- Gânduri bine gândite - aforisme, Editura M.J.M, Craiova, 2004, 126 pag.

- Combinaţii amestecate - aforisme, Editura Universitaria, Craiova, 2006,210 pag.

- Hapuri pentru … Contra - epigrame, Editura M.J.M, Craiova, 2004, 80 pag.

- Cu judecata prin instanţe - Epi… grade - perle din şedinţele de judecata şi epigrame, Editura Universitaria, Craiova, 2006,65 pag.

în registrul perspectivei poetice, descoperim o focalizare prin care, este edificată lumea poetică, generată de fascicule de energii spirituale.

Dar, suveranitatea spiritului se reflectă în aforismele “născute” dintr-o fastuoasă erudiţie.

La sărbătoarea cuvintelor

În 2004, Vintilă Nicu se boteza poetic, amestfsând eteric luminile cu puteri de rezonanţă în două volume: “Tentative de tentaţii”şi “Timp şi anotimp ” (editura MJM); două volume alcătuite din aceeaşi “materie”:

Dincolo de ipostaza sa contemplativă, pe care o scrie şi o înscrie în orizontul creaţiei, poetul este într-o solitudine iremediabilă, chiar dacă pătrunde în adâncurile cuvintelor pe care le răscoleşte.

Această însingurare - voit metafizică, îi sublimează spiritul căutător de alt timp: “Timpul a pătruns/în spaţiul meu închis/Şi a zdrobit visele/Şi iluziile/Tinereţii mele ” (Timp şi spaţiu). “în spaţiul meu/ Interior/ Exista anterior/ O amintire/ Care a rezistat / Şi s-a amplificat/în nemurire/” (Timp şi spaţiu). De unde, se poate desluşi dorul de atingere a epifaniilor ancestrale, iubirea de veşnicie.

“Dumnezeu/ este singura fiinţă/ care poate/face şi desface/ toate ” (Divinitate).

Pe o altă dimensiune, ideatică, poetul -vrând să semnifice altceva, a primit iniţierea Heidegger-iană: “Opera de artă deschide într-un fel specific fiinţa fiinţării pentru că de fapt în operă survine această deschidere, adică ieşirea din ascundere, adică adevărul fiinţării” (Originea operei de artă).

Regăsindu-şi intensitatea, el se destăinuie: “Asemănarea/ Dintre/ Mine şi Dumnezeu,/ Dintre mine/ Şi neant/ Diferenţa/ Dintre/ Viaţă şi moarte/ Dintre timp/ Şi eternitate/” (Parajele).

Astfel, metamorfozele din lăuntrul textelor se prelungesc vertical, dincolo de sine, deschizând la nesfârşit scriitura.

Astfel, ne dă de văzut conturul formulei magice de transcendenţă: “Am revenit din neant pe pământ /Nimic din ce s-a întâmplat nu e schimbat/Lumina e stinsă, văd o umbră trecând/ Albastrul e cerul ca altădat” (Revenire).

Discursul poetic e pus enigmatic sub semnul unei taine. Uneori din ecranul imaginaţiei, înmugureşte lirismul neuitării cu arome de purpură neo-romantică: “Mi-e dor de via de pe deal/ Mi-e dor de focul de la ţăst/ Mi-e dor de barca sus pe val/ Mi-e dor de-al vieţii mele rost/Mi-e dor de datini strămoşeşti/ Mi-e dor de casa cu pridvor/ Mi-e dor de nopţi de iarnă şi poveşti/ Mi-e dor de dorul unui dor/” (Mi-e Dor).

Alte ori, poetului îi creşte “o pereche nouă de aripi” pe care plutesc virtuţi hiperboreice, aducătoare de semne şi mesaje.

Nu trebuie neglijat nici murmurul registrului confesional: ” Mărturisesc sincer/ Că am fost cândva copil/ Chiar dacă nu credeţi/ în acest autodenunţ./ Nu-ncercaţi/ Să mă condamnaţi - că am putut uita/ Uliţa şi joaca mea,/în colb de secetă/ în noroi de ploaie/ în pârtie de nea,/ Desculţ şi fără teamă/ Că se va termina/ Vreodată copilăria/” (Copilărie).

Printr-o succesiune de filtre, o rouă polenizată de reflexele cuvintelor dă demnitate paginii… Spaţiul creaţiei lui Vintilă Nicu nu este năpădit de tenebre trunchiate sau de urme căzute în desuetudine. El a ştiut să evite confuziile simptomatice, atât de frecvent întâlnite prin maculaturile editoriale.

Fertil în sine însuşi (cu o recuzită lexicală nobilă) şi aristocrat al arhitecturii estetice el ne promite un “Testament” tulburător: “Am să vă las,vouă/Inima mea;/ Cu mâinile amândouă,/ Dragostea din ea./ Bucuriile mele toate,/Gândurile curate… “.

Cele două volume de debut semnate de Vintilă Nicu, proiectează - şi probează, mai multe modalităţi de abordare poetică. Remarcăm poezii de notaţie frustă, abstractizări şi tensionări. Chiar dacă poetul, mai cochetează premeditat - pe anumite meridiane, cu tradiţionalizmul, slujeşte la realizarea posibilităţilor. Fiindcă, printr-o sintaxă originala, raţiunea poetică se îmbrăţişează cu izvoarele mitice, cristalizând o textură celulară (atunci când defineşte poemul). Continuum-ul nesfârşitelor lui expansiuni poetice relevă un zbor sferic de la temporal la spaţial prin universal.

Iată ce spune despre autor,Iulia Ghiţă în prefaţa volumului “Tentative de tentaţii”:

“… In aceste superbe poeme, cu multa sensibilitate şi rafinament, poetul Vintilă Nicu ilustrează o relaţie echivoca între cuvânt şi esenţă, fără a pierde niciodată din vedere ideea însăşi”.

La rândul ‘lui, Viorel Pârligras consemnează: “Ceea ce a făcut şi face Vintilă Nicu nu se poate încadra în tiparele amatorismului ci ale unui profesionalism conştiincios şi prolific.

Ne aşteptăm şi la alte asemenea creaţii din partea sa, cunoscând că are în pregătire o monografie a zonei Grojdibodu din judeţul Olt, în mai multe volume dar şi cercetări şi descoperiri istorice de o importanţă deosebită din această zonă, ce vor apărea curând”.

Cu volumul “Din zori de zori”, publicat în 2006 (editura Universitaria), poetul se încrucişează pe înălţimea aerului sticlos cu evoluţiile lirice anterioare, venind de această dată cu o gândire înnoită.

Şi, un semn augural îl călăuzeşte… “Am păşit în viaţă/ Calm, neşovăitor,/ Călcând pe frunze/ Ca pe-un calendar,/ Improspătându-mi/ Bolţile în mers,/ Creăndu-mi stema/ In propriul univers ” (Crângurile Vieţii).

De unde bea poetul oare esenţă gnoseologică? Cu siguranţă de dincolo de realităţile tridimensionale…

Parcă-1 văd, printre razele răsfoite, dând Providenţei un sărut imaginar.

De această dată, hiperlucid, el încearcă să “stăpânească” fluxul curgerii realului.

“De-ai fi vânt, vânt aş iubi/ De-ai fi gând, gând aş dori/ De-ai fi rouă, rouă aş sorbi/ De-ai fi drum, drum aş păşi” (Vei fi).

Sau din “Vis în aparenţă”: “între ce se cheamă lume/Şi-ntre ce se cheamă viaţă/ S-a depus un strat de brume/ Şi un nor pustiu de ceaţă/”.

Preocupat de propria ontologie, poetul intonează cadenţele riturilor străvechi, evocatoare, asimilate din fiorul cultic oriental.

Iar combinările parabolelor cognitive dau alte ramificaţii…

“Din zori de zori”, Vintilă Nicu caută ca o unică împăcare, centrul cercului.

O aplecare serioasă asupra cărţii sale, va confirma sapienţial valoarea revelaţiei.

De fapt, poezia fierbinte, fascinantă, purtătoare de forţe, este o emanare a strălucirii liturgice a cuvintelor, care au urmat în zone eterate un sistem sacrificial.

în structurile temelor sale universale, plurivalente, fuzionează prospeţimi eruptive, aducătoare de semnificaţii simbolice.

Se mai poate spune că, la Nicu Vintila mirajul tragicului gravitează în mod suveran pe orbita unui lirism elegiac de idei, chiar daca este mascat ironic.

Din acurateţea polifoniei unitare a volumului “Din zori de zori” se fac auzite existenţe…

Disting în poetul Vintilă Nicu o plenitudine intelectuală, menită să concretizeze în universul poetic valori transtemporale.

Ecoul din Rostra
Elevaţia spirituală a autorului Vintilă Nicu scoate la iveală o filosofie trăită în aforisme.

Mânuind subtil acurateţea versiunii, fluenţa, incantarea, el pigmentează un cod reflexiv, instalat deseori în paradox.

Lumea textelor nu este una de reflexii dispersate.

Substanţa textelor din “parodia scenariului” are o curgere lineară şi se desfăşoară înlăuntrul unor anumite limite. Dar, cu simţul că, opinia mea este întemeiată, pot vorbi despre o anume ierarhizare emoţională, care este purtătoare de credinţe.

Tocmai de aceea, lupta autorului cu deviaţiile, triumfă,

în procesul de distilare aforistică, descoperim o temperatură incendiară. Şi aici, ştiinţa scrisului abundă de simboluri absconse.

Moralist şi tămăduitor al deşertăciunilor - Vintilă Nicu, veghează vămile derizoriului.

“In mintea unora nu s-a crăpat de ziua”/ “Singurii oameni in care mai am încredere sunt.cei pe care nu-i cunosc”./ “întotdeauna când norii plâng, pământul se bucura “J “Nero a fosţ Muguru Impârat care a iubit Roma cu mult foc”.

Am citat aceste exemple pentru că, este vizibil suflul, care animă scriitura în gamă majoră. între polii suspinelor crepusculare, cutezanţa autorului, despleteşte iconii sunetelor în stare pură.

Gradându-şi echilibrul, fosforul chiasmelor semantice clocoteşte…

Apropiat de vederile mele, e “ceva ” - ca o pulsaţie ritmică, venită dinspre sufletele altor entităţi, în nemărginirea aforismelor lui Vintilă Nicu.

Acest “ceva “, nu poate fi decât, satyam-ul (adevărul) revelat din Sădhăna lui Rabindranath Tagore.

Şi totuşi, misterul germinativ dă tonul vechiului farmec al catehismului, sacralizat prin spectrul copilăriei uimile a poetului.