Probabil e clipa când,
porumbeii albi refuză să zboare,
Visele se topesc deşarte în inelele lor,
Călătoare.

Voi bea în fiecare zi tinctura de încredere-
o linguriţă la o cană de lacrimi,
(nu doare)
Desigur, cu 15 minute înainte de masă...
Aceeaşi masă de scris poeme,
Înfiebântată la soare.

Descântece de care ne vom dezice mereu,
cu ardoare,
Până când, orbi, vom afla zenitul
În oricare floare.

Şi, mai ştii?!
În deşert căzuse zăpadă,
Creioane colorate cândva,
Un ciobănaş aşternând o poveste,
Clipea.